Limitarea numarului de mese poate creste motivatia de a face sport
Conform unui nou studiu, limitarea accesului soarecilor la hrana creste nivelul hormonului ghrelin, ceea ce ar putea spori motivatia de a face sport. Studiul sugereaza ca dupa o perioada de post, o crestere brusca nivelului hormonunui ghrelin responsabil cu stimularea poftei de mancare, i-a determinat pe soareci sa faca sport din proprie initiativa.
Limitarea accesului soarecilor la hrana creste nivelul hormonului ghrelin, ceea ce ar putea spori motivatia de a face sport, conform studiului publicat in “Journal of Endocrinology”. Studiul sugereaza ca dupa o perioada de post, cresterea brusca nivelului hormonunui ghrelin responsabil cu stimularea apetitului, i-a determinat pe soareci sa faca exercitii din proprie initiativa. Aceste descoperiri inedite releva ca un control mai bun al dietei, spre exemplu prin limitarea cantitatii de hrana sau numarului de mese, sau postul intermitent, ar putea ajuta persoanele supraponderale sa-si mentina o rutina de antrenamente mai eficienta, sa scada in greutate si sa evite complicatiile debilitante cum ar fi diabetul sau problemele cardiace.
Obezitatea este o epidemie globala costisitoare si in crestere care necesita strategii de interventie mai eficiente pentru evitarea bolilor grave cum sunt cele cardiologice, sau diabetul. Restrictiile alimentare si exercitiile regulate sunt doua dintre strategiile eficiente din punct de vedere al costurilor si care previn obezitatea; desi problema este cauzata de un stil de viata sedentar si obiceiurile alimentare daunatoare, de tipul mancatului intre mese si a mancatul in exces. In consecinta, este dificila adoptarea unui regim regulat de exercitii fizice din cauza lipsei indemanarii pentru sport sau lipsei de motivatie. Ghrelin, deseori denumit “hormonul foamei”, stimuleaza apetitul prin actiuni asupra circuitului de recompensa al creierului, care cresc motivatia de a manca. S-a constatat ca acesta ar fi esential si pentru exercitiile de rezistenta (endurance) el crescand metabolismul pentru a face fata cerintelor energetice necesare exercitiilor fizice prelungite. Desi studiile precedente au sugerat ca exista o legatura intre ghrelin si exercitii fizice, nu se stie daca nivelul de ghrelin are un efect direct asupra motivatiei de a face sport.
Dr. Yuji Tajiri si colegii acestuia de la Universitatea de Medicina Kurume din Japonia au investigat in acest studiu legatura dintre sport si nivelurile de ghrelin la soareci. Asimilarea hranei si activitatile de alergare pe roata au fost comparate intre soarecii cu acces nelimitat la hrana si cei care au fost hraniti de doua ori pe zi pentru un timp limitat. Desi ambele grupe au mancat o cantitate similara de hrana, soarecii conditionati alergau considerabil mai mult. Soarecii modificati genetic pentru a nu avea ghrelin care au fost supusi la dieta restrictiva au alergat mai putin decat soarecii cu acces nelimitat, cu toate acestea lucrurile se pot schimba prin adminstrarea de ghrelin. Mai mult de atat, soarecii carora li s-a dat ghrelin si acces nelimitat la hrana au alergat de asemenea mai mult. Aceste descoperiri sugereaza ca ghrelin ar putea juca un rol important in motivatia atat pentru hrana cat si pentru exercitii fizice, ca raspuns la planurile de nutritie restrictionata.
Dr Tajiri a observat ca “Descoperirile noastre sugereaza ca foamea, care promoveaza producerea de ghrelin, ar putea fi legata de cresterea motivatiei pentru exercitiile fizice voluntare, in momentul in care hrana este limitata. De aceea mentinerea unei diete alimentare sanatoase cu ore regulate, sau postul, ar putea incuraja motivatia pentru exercitii fizice la persoanele supraponderale.”
Totusi Dr Tajiri ne atentioneaza: “Aceste descoperiri si rapoartele precedente se bazeaza pe studiul animalelor; este necesar sa se depuna mult mai multa munca pentru a dovedi ca acest rapsuns al ghrelin este prezent si la oameni. Daca poate fi dovedit la testele clinice, nu numai ca deschide calea catre o dieta eficienta din punct de vedere al costurilor si o noua strategie privind exercitiile fizice, ci ar putea indica un nou mod de administrare terapeutica a medicamentelor care imita ghrelin.”
Dr Tajiri si echipa acestuia planuiesc sa efectueze mai multe experimente pentru a confirma aceste descoperiri si la oameni, pentru a putea caracteriza mai indeaproape cum ghrelin actioneaza asupra creierului pentru a produce motivatie pentru a manca sau a se antrena si pentru a putea explora beneficiile clinice reale in tratarea si prevenirea obezitatii.
